Mama

Preluand ideea lui Cabral am ales sa scriu aici despre persoana care mi-a influentat cel mai mult viata,mama.

Cand vine vorba despre ea nici nu stiu cum sa incep.Sunt atatea de spus....A fost o femeie de o darzenie rar intalnita ,darzenie care se combina perfect cu gingasia unui suflet sensibil,

avea o eleganta iesita din comun,simpla ei prezenta te facea sa iti alegi cu grija gesturile si cuvintele,sa te apropii intr-un fel de standardul ei.Copil fiind era suficient sa o aud ca-si schimba inflexiunea vocii ca sa stiu ca am suparat-o si sa vreau sa ma inghita pamantul decat sa-mi arunce aceea privire severa .Nu mi-a dat o palma in viata ei,nu mi-a spus proasto sau tampito(chiar daca recunosc ,am fost) se uita la mine si atat ,era suficient si chiar prea mult pentru mine.
De-a lungul vietii sale am urmarit-o ajutand in stanga si dreapta fara rezerve ,pe oricine,chiar daca maine era scuipata si injurata,poimaine uita si o lua de la capat.Am incercat s-o inteleg,acum pot  spune ca am inteles-o,sper sa stie si ea asta.
Imi explica ca un om pe care-l ajuti s-apoi iti scuipa in fata ,pierde,pe cand ea e cea care castiga.Nu conteaza spunea,am facut ce mi-a dictat inima si nu-mi pare rau.Asa si-a trait viata,fara pareri de rau,fara priviri aruncate peste umar ,cu capul sus ,spatele drept si privind inainte ,mereu inainte.
Nu a lasat pe nimeni sa vada cat de rau au durut-o caderile,s-a ridicat,s-a recompus si a mers mai departe.
Nu s-a dat in laturi de la nici o munca indiferent cat de grea ,a gasit solutii in toate situatiile ,indiferent cat de lipsite de speranta au parut,si a mers mai departe lasand impresia ca pentru ea viata este usoara.Din cauza asta a fost urmarita de invidia celor care nu o cunosteau si habar n-aveau de incercarile la care a fost supusa.
Si-a pastrat mandria mereu,chiar si in ziua in care am descoperit ca lesinase de foame in casa a acceptat cu greu ajutorul nostru.

S-a stins in momentul in care a considerat ca,citez:"fac umbra pamantului degeaba",adica nu mai avea puterea de a ajuta pe nimeni si era ea cea care avea nevoie de ajutor.A vrut sa moara si a murit ,incet incet s-a stins precum o flacara care ne-a luminat si incalzit vietile si in ultimele momente de constienta ,fara glas fiind,a ridicat pumnul strans si din ochi mi-a spus :Vei reusi!Mergi inainte!

Am reusit ,eu si sotul meu am reusit ,cel putin pana acum ,dar amandoi suntem constienti ca fara ea acest lucru nu ar fi  fost posibil.

Ultimul lucru pe care i l-am spus a fost:Te iubesc mama,pan' la cer si sapte trepte mai sus!